gândurile unui om mic într-un oraş prea mare · Psihologie

investim în obiecte, dar sufletul?

Suntem produsul unei generații născute pe internet, avem telefoane din ce în ce mai performante, gadgeturi care ne țin conectați și distrați în fiecare moment, de aceea investim bani frumoși în dependența noastră de tehnologie. Trebuie și vom avea cel mai bun i-phone, trebuie și vom avea tabletă, i-pad, laptop cât mai noi și scumpe… Citește în continuare investim în obiecte, dar sufletul?

gândurile unui om mic într-un oraş prea mare · Psihologie · Uncategorized

încerc sau în/cerc?

Am avut de curând o revelație. Mi-am dat seama de ce nu reușesc să finalizez lucruri, deși mi le doresc cu toată ființa. Mergând la o sesiune de coaching a trebuit să realizez un obiectiv simplu, să așez cât mai multe cuburi mici de lemn unul peste celălalt într-un minut. Am avut 3 încercări. Înainte… Citește în continuare încerc sau în/cerc?

gândurile unui om mic într-un oraş prea mare · Poezii

despre povești

M-am încadrat atât de bine în peisajul urban al Bucureștiului încât umblu cât e ziua de lungă cu căștile în urechi și muzica „vibrândă”. Desigur că gestul nu face decât să mă izoleze de oameni și să mă arunce în aceeași visare. Ieri am realizat că lumea reală are mai multe povești decât melodiile pe… Citește în continuare despre povești

gândurile unui om mic într-un oraş prea mare · Ordinary Facts

despre fata care construiește ziduri

Salut, eu sunt Raluca și îmi place să mă amuz spunând că sunt nesociabilă. Mă numesc în fața prietenilor „sălbatica” și ei zâmbesc ușor încurcați. Dacă îmi ești prieten sau cunoscut și mă inviți la un ceai/suc/dans/cafea probabil o să refuz sau depinde (uneori mai ies din propria carapace, dar doar dacă te știu la… Citește în continuare despre fata care construiește ziduri

gândurile unui om mic într-un oraş prea mare · Ordinary Facts

Ignition Public Speaking Contest

Nu am crezut niciodată că am un talent în arta vorbitului. Nu m-am considerat un om care e făcut pentru a transmite un mesaj, o idee unui public larg și totuși… Prima experiență de public speaking a fost în liceu când am participat la un concurs cu discursuri în limba engleză. Deși suficient de motivată,… Citește în continuare Ignition Public Speaking Contest

gândurile unui om mic într-un oraş prea mare · Ordinary Facts

6 zile de fericire.

Sunt genul de om cu stări schimbătoare. Sunt genul de om care se adâncește în sentimentele sale, care uită de ceilalți și suferă sau se bucură intens. Sunt genul de om transparent. Nu pot să mimez fericirea sau tristețea, ele există sau nu. Pentru că am pierdut de curând un om apropiat familiei mele, am… Citește în continuare 6 zile de fericire.