Psihologie

Mă simt bine singură, dar nu îmi este teamă să fiu cu ceilalți. Contradicție sau echilibru?

Îmi plac oamenii foarte mult, îi consider foarte interesanți, mă intrigă, dar timpul petrecut cu mine însămi îmi oferă o liniște aparte și mă calmează. Știu că par implicată mereu în conversații, flexibilă, plină de energie, dar partea din mine pe care nu o cunoști este cea de acum. Mă bucur de o plimbare singură în parc, prețuiesc timpul acesta pentru a-mi analiza gândurile, poate citesc ceva. Niciodată nu mi-a fost teamă să fiu singură și nu am simțit singurătatea ca pe o greutate, ca pe o stare de neliniște.

tumblr_obz6evT67K1uazsb6o1_500

  • Psihologii îi numesc pe oamenii timizi, introverți și pe cei sociabili, extraverți.

Introverți sunt acele persoane retrase, timide, care nu vorbesc foarte mult, în general nu își doresc să iasă în evidență, lor nu prea le plac activitățile în care sunt implicați mulți oameni și simt nevoia să se izoleze uneori de ceilalți. Le este dificil să se apropie de oameni noi, au puțini prieteni, dar în care au încredere deplină și ar schimba oricând un bilet de concert pe o oră petrecută acasă, urmărind un film sau citind ceva. Extraverții sunt opusul lor: sociabili, plini de energie și având mereu inițiative, ei sunt genul de persoane care adoră să fie în centrul atenției, se adaptează ușor în grupuri noi și au mulți prieteni. Sunt cooperanți și spontani.

  • Există doar aceste două categorii? Și dacă da, eu în care mă încadrez?

Evident ne cunoaștem preferințele și modalitatea de a ne comporta, așadar poate că ne putem plasa în categoria introverților (sunt apropiat de oameni, mă adaptez grupurilor și primesc energie când sunt alături de alți oameni) sau în cea a introverților (este uneori obositor să fiu în preajma altor persoane, prefer liniștea și să petrec timp doar eu cu mine), dar dacă răspunsul, asemenea mie ar fi: „depinde”sau „îmi place să fiu și cu oamenii și doar cu mine”? Atunci am fi ambiverți: nici introverți, nici extraverți, ci am avea câte puțin din ambele tipuri de a ne regăsi în relație cu lumea exterioară.

  • Avantajul ambiverților: capacitatea de adaptare.

Ambiverții reprezintă 68% din totalul populației, spun studiile și se pare că un factor important este reprezentat de genele lor. Cumva moștenesc această tendință de a fi și dornici de socializare, și cu o nevoie de singurătate. Ei acționează ca extraverții în contexte sociale și ca introverții când sunt singuri, de aceea avantajul lor este că se pot adapta mai multor situații cu succes. La locul de muncă, pot fi excelenți agenți de vânzări. O cercetare realizată de Adam Grant a susținut că ambiverții se descurcă mai bine decât ambele categorii pentru că sunt pasionați și convingători ca entraverții, dar își ascultă clienții cu atenție, asemenea introverților.

  • Dificultatea lor: alegerea.

Ambiverții sunt orientați spre acțiune sau spre proces, uneori iau decizii rapid, alteori analizează mult toți factorii implicați, iar alteori le fac pe amandouă în același timp. Provocarea pentru ei este să descopere un lucru pe care îl preferă și să lucreze doar pentru a deveni experți în acel hobby sau activitate. Deoarece se descurcă și social și individual pot avea cunoștințe în domenii numeroase, fără să fie neapărat extrem de buni în vreunul din ele. Sunt destul de imprevizibili în comportament și asemenea colegei mele, pot da aparența de sociabilitate sau de retragere preferându-le de fapt pe ambele.

  • Mic portret psihologic al ambivertului, 3 trăsături de personalitate.
  1. Flexibilitatea. Pentru că sunt adaptabili contextului, ambiverții nu preferă doar o modalitate de a reacționa sau funcționa, ei își pot asuma riscuri în timp ce uneori pot fi foarte prevăzători, sunt neutri și, așa cum subliniza Mateo Sol, se simt confortabil „în situații în care introverții se simt ca acasă și extroverții se distrează cel mai bine”.
  2. 2. Echilibrul emoțional. Dacă extraverții nu sunt influențați de mediul exterior cu ușurință, iar introverții sunt hipersensibili, ușor de afectat, ambiverții au un echilibru emoțional bun și sunt considerați „normali” ca stabilitate emoțională de către faimosul psiholog Hans Eysenck, cel care folosește termenul de ambivert încă din 1947.
  3. Intuiția. Această calitate le folosește din plin atât în viața personală, cât și în cea proofesională. Ei simt când și cât să intervină, când să riște, când să se retragă, când să depună eforturi suplimentare și când să renunțe.
  • Să nu ne sperie etichetele.

Oamenii au nevoie de etichete, de categorii, de explicații pentru a se înțelege pe sine și a-i înțelege pe cei din jur. Vor să aibă tabere în care să-și așeze prietenii sau cunoscuții pentru a le prezice mai bine comportamentul, pentru a ști cum vor reacționa, dar extremele pot fi înșelătoare. Există nuanțe chiar și în cele mai de bază concepte psihologice, cum sunt introversia și extraversia. Așadar, cred că putem vedea aceste două viziuni ca plasate pe o dreaptă ce are într-un capăt introversie și în altul extraversie, ambele depinzând de context, iar majoritatea oamenilor se localizează undeva la mijloc, influențați de capete, cumva nepreferând exclusiv nici însingurarea nici socializarea. Nici una dintre categorii nu este mai bună decât cealaltă, ci pur și simplu funcționează mai bine pentru persoana care o preferă.

Aveți grijă de voi și de sufletul vostru,

Raluca.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s