gândurile unui om mic într-un oraş prea mare · Poezii

despre povești

M-am încadrat atât de bine în peisajul urban al Bucureștiului încât umblu cât e ziua de lungă cu căștile în urechi și muzica „vibrândă”. Desigur că gestul nu face decât să mă izoleze de oameni și să mă arunce în aceeași visare. Ieri am realizat că lumea reală are mai multe povești decât melodiile pe care le ascult iar și iar. Poveștile ei sunt reale, unele drame, altele nu, dar merită să îți găsești inspirația printre cuvintele oamenilor pe care întâmplarea ți-i aruncă în drum.

Și asta am făcut:

george

l-au luat pe george băiatul meu frumos
și i-au netezit cămașa cu roțile
l-au luat pe george băiatul meu care dacă s-ar fi urcat pe tocuri avea 2 metri
și i-au numărat oasele prin haine
george avea 1,97 dacă s-ar fi urcat pe tocuri 2 metri
l-au izbit caroseriile până la poarta raiului
acolo îngerii domnului cu picioroange încearcă să-i ajungă
înălțimile blândeții

l-au luat pe george și nu l-au mai adus înapoi într-o zi de iunie în care tatăl lui nu era acolo să-l găsească
și de atunci tot umblă prin scări de bloc pe la colțuri
strigând șoptind plângând cu sughițuri
alcoolul care nu-i mai ajunge să și-l amintească pe george
altfel decât înalt.

 

Mulțumesc omule că mi-ai spus povestea asta vie pe care am transformat-o în poezie!

și un cântec:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s