Poezii

sunt un om bogat

am o albină în ureche o albină în sânge
vibrez din toate colțurile mele de cub
sunt vie aș putea spune
și
nu am dreptul să mă plâng doar
mă târăsc în noroi ca o moluscă
am multe zile în față
cineva sapă șanțuri în care lacrimile se pierd și se usucă
muncesc să clădesc o ruină
când nu muncesc dorm și-n vis mă aleargă
aceleași frici
totul e un ceas  defect
care nu-mi aparține
mama
de ce m-ai făcut așa mică și inutilă?

Olivia-Bee-6

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s