De citit/ Recenzii · Poezii

Vladimir Maiakovski- poezie cu pistolul la tâmplă

„eu nopții i-aș ronțăi ochii”

Vladimir Maiakovski este un poet și dramaturg rus, aflat mereu în apropierea limitelor, după cum aflăm de la Baconski în „Panorama poeziei universale contemporane”. Este un nehotărât de profesie și impulsivitatea sa îl face să renunțe:
-la studii (pe care le reia apoi, ani mai târziu, descoperindu-se îndrăgostit de pictură)
-la poezie (după ce, odată ieșit din temniță i se confiscă poeziile, nu mai scrie pentru 2 ani)
-la viață (pe 9 aprilie 1930 se-a sinucis deși, în urmă cu puțini ani, condamnase același gest al lui Esenin)

Îl las  pe Baconski să-l descrie:

„Spirit independent, refuzându-și predecesorii și contemporanii cu egală brutalitate, el a evoluat pe o spirală proprie, malaxând limba rusă cu o dezinvoltură ce scandalizează, nimicind cuvintele, călcându-le în picioare, inventând altele noi, neașteptate, nu o dată arbitrare, supunând expresia unui tratament violent și traumatic, străin de orice principii, călăuzit doar de neobișnuitul său geniu verbal”

EUa80

dacă din toată puterea
voi urla cu glasul meu furtunos,
cometele-și vor frânge mâinile cuprinse de flăcări,
aruncându-se, de mâhnire, cu capul în jos.
Eu nopții i-aș ronțăi ochii.
O, de-aș fi
palid și șters
ca un soare!
Cât de mult simt nevoia
să-și afle sânul căzut al țărânii,
în strălucirea mea, o nouă vigoare!

Voi trece
târându-mi iubirea.
În ce noapte
delirantă
de zbucium febril,
ce Goliați absurzi mă zămisliră
atât de mare și de inutil?

FLAUTUL VERTEBRELOR

(fragment)

Știu bine,
pentru-o femeie fiecare plătește.
Nu-i nimic
dacă deocamdată,
în loc de superbe rochii pariziene,
te port doar în fum de tutun îmbrăcată.

Iubirea mea, ca un apostol de odinioară
pe mii și mii de drumuri o voi purta obsesiv.
Ție prin veacuri ți-e pregătită coroana
și în coroană cuvintele mele,
curcubeu convulsiv.

(…)

Bucură-te,
bucură-te,
ai făcut ravagii!
E atâta
tristețe de-a rândul
că doar la canal să alergi
capul în rânjetul apei scufundându-l.

Buzele mi le-ai dat.
Cât de grosolană cu ele poți fi.
Le-am atins și-am rămas fără viață
ca și când sărut cu buze de pocăit
o mânăstire cioplită în stâncă de gheață.

(…)

Tu care inima mi-ai jefuit-o,
lipsind-o de toate,
martirizându-mi sufletul în delir,
primește darul acesta, iubito,
altceva, poate, nu voi mai ști să înșir.

Colorați festiv această zi în calendare.
Creează-te
asemeni unei răstigniri, magie.
Uitați-vă –
cuvintele ca niște cuie
m-au pironit pe hârtie!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s