Poezii

podul casei

dincolo de acoperiș este cerul
între cer și casa noastră un pod
nu ni se văd mâinile acolo
și strângem în brațe doar umbre

mama ascunde păpuși
„sunteți mari nu vă mai trebuie”
și le spânzură de grindă
podul casei este un cimitir de jucării
în care nu putem să plângem

visez des cum cineva mă privește
cu ochi alunecoși cu lacrimi de cârpă
și-mi vine să trag de mânerele astea de lemn
până îmi cade în cap toată țărâna
până mă murdărește sângele lor închegat

cu un ac
trec de la un deget la altul
când îmi vine să strig
fac noduri.

tumblr_mwvtp5EuRu1sa6ktlo1_500

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s