gândurile unui om mic într-un oraş prea mare

Anonimii

Pe o cameră din metrou este mâzgălit mesajul te văd. Ce ironic!

Trecem, ne trecem, ne întrecem, ne atingem în goana coamelor noastre de cai sălbatici, uneori aruncăm un cuvânt ca o lance și celălalt se retrage sângerând. Nimeni nu vede pe nimeni, doar orașul ca un ventriloc uriaș ne rostește poveștile fără expresie, fără vreo tuburare, fără vreo umbră care să-i întunece privirea. Totul este așa cum ne convine să fie.

Rămân și eu un om mic printre mulți oameni mari, un anonim.

strangers-from-now-on

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s