De citit/ Recenzii

Unsprezece minute – Paulo Coelho

Vreme este să îmbrățișezi, vreme să fugi să îmbrățișare

Paulo Coelho (1947) este scriitorul brazilian deopotrivă iubit și contestat în România. Cărțile sale cele mai cunoscute (Veronika se hotărăște să moară, Alchimistul, Unsprezece minute) par a fi preferate în special de visătoare și nu de visătorii care le caracterizează ca fiind lipsite de substanță, de profunzime. Până la urmă este normal ca un autor cunoscut care „vinde” să stârnească anumite antipatii sau să aibă parte și de lectori mai pretențioși.

Paulo_Coelho_007

În mâinile mele a picat romanul „Unsprezece minute”, primul text scris de Coelho pe care îl citesc. Realizată dintr-o perspectivă subiectivă, povestea Mariei, prostituata ce duce o luptă cu demonii interiori ai unei iubiri fără destinatar, m-a uimit. Nu pentru că subiectul ar fi tăios și ușor de interpretat negativ, ci pentru că rândurile citite exprimau în primul rând blândețe, lucru pe care nu te-ai aștepta să îl citești în jurnalul unei femei de moravuri ușoare. Maria iubește la inceput inocent și în absența reciprocității, apoi își pierde sensibilitatea și devine o dominatoare, pentru ca în final să iubească orgasmic, actul tandreții devenind o anamneză a începuturilor lumii. Odată întâlnindu-se cu iubirea, ea se transformă din Maria Magdalena în Eva, ambele pline de păcat până în vârful degetelor, dar la fel de aproape de divin.

Titlul este un mister ce se dezvăluie pe la mijlocul cărții, iar toate celelalte personaje par doar scaunele unui montagne-russe de care din când în când Maria se sprijină în vertij, lăsând fiecăruia o amprentă. Recomand cartea și pentru ușurința cu care o parcurgi, este o lectură fără multe ascunzișuri, dar plusul de originalitate îl  reprezintă povestea-muză a prostituatei Sonia, despre care autorul vorbește în final. Se pare că sursa principală de inspirație a romanului „Unsprezece secunde” este manuscrisul lăsat de această Sonia la recepția hotelului unde Coelho se cazase.

unsprezece-minute-paulo-coelho-p12223-0Lectură placută și un fragment interesant din gândurile Mariei:

„Eu nu sunt un corp care are suflet, sunt un suflet care are o parte vizibilă, numită corp. În toate aceste zile, exact invers de cum îmi puteam imagina, sufletul acesta a fost mult mai prezent. Nu-mi spunea nimic, nu mă critica, nu-i era milă de mine: doar mă observa. Azi mi-am dat seama de ce se întâmplă așa: de multă vreme nu mă mai gândesc la ceva numit dragoste. Se pare că ea fuge de mine, ca și când nu ar mai avea nicio importanță și nu s-ar simți bine venită. Dar dacă nu mă voi gândi la dragoste, nu voi fi nimic.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s