gândurile unui om mic într-un oraş prea mare · Ordinary Facts

furia

[ce faci dom’le? dai peste mine?!/nu mai aveţi respect! ţara asta se duce de râpă!/stai dom’le ce te împingi?! ţi-ai cumpărat autobuz?!]

Cum pot eu să schimb lucrurile în bine pentru ţara mea, cum pot eu să am o speranţă că lucrurile se pot îndrepta dacă sunt bombardată zilnic numai cu astfel de negativisme? Toţi oamenii se grăbesc mereu, chiar dacă nu e ca şi când ar putea să oprească metroul/tramvaiul/autobuzul/taxiul cu puterea minţii, şi în graba asta nebună mai aruncă două vorbe „de duh” celuilalt pentru că, nu-i aşa, ne putem îngropa frustrările înjosind/agresând verbal/umilindu-l pe un străin. Este momentul ăla de control în care devenim toţi masculi alfa şi lăsăm furia (de cele mai multe ori fără motiv) să iasă şi să murdărească, oferindu-ne desigur sentimentul de siguranţă de sine.

Au înflorit copacii! Miros de te înnebunesc, soarele e imens ca o minge şi vântul se joacă în părul tău… chiar este atât de importantă ordinea pe care o ocupi atunci când ieşi sau intri în metrou?

Întreb şi eu ca un om mic într-un oraş prea mare.

Now I’m not looking for absolution
Forgiveness for the things I do
But before you come to any conclusions
Try walking in my shoes
Try walking in my shoes

Depeche Mode.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s