De citit/ Recenzii · Poezii

Charles Bukowski

Henry Charles Bukowski (16 august 1920 – 9 martie 1994), a fost un poet și romancier germano-american. Pe Bukowski l-am întâlnit cu ajutorul youtube-ului, unde am vazut o animație realizată după „The man with the beautiful eyes”, un poem foarte reușit de-al său. Pentru că mi-a stârnit curiozitatea, am căutat mai multe texte și am aflat că a scris și romane (mai exact, 6 conform Wikipedia), dar și nuvele. Despre stilul său liric pot spune că este uneori dur, deseori ironic, în majoritatea cazurilor exprimă revoltă, uneori neputință. Este un stil frust, cu rare imagini abstracte, poetul găsindu-și muza în baruri, în multe sticle de alcool (pe care le consumă Bukowski chiar și atunci când este invitat să citească poezie), în bordeluri, în cimitire de mașini unde, cu ajutorul ei, descrie sărăcia, moartea, timpul, omul fals, trufaș sau dependent de ceilalți. Nu se ferește de trivial, dar are și poeme cu multă substanță și cu un mesaj motivațional, așa cum este „The laughing heart”.

tumblr_miqxx0kOo71qh7xdoo1_500

Femeile au un rol deosebit în poezia lui. Chiar și atunci când sunt poete, neveste, bitches, ele au o parte din sufletul lui și mai ales din versurile lui. Putând fi descris ca misogin veritabil, Bukowski este filmat când în timp ce lecturează un poem despre o scena de dragoste cu una din fostele sale iubite, izbucnește în lacrimi. Ce dovadă mai mare de sensibilitate poate exista?

Este adesea cunoscut sub pseudonime ca: Hank, Buk, Henry Chinasky, acesta din urmă fiind un alter-ego în numeroase romane autobiografice.

“Boring damned people. All over the earth. Propagating more boring damned people. What a horror show. The earth swarmed with them.”

~ Charles Bukowski, Pulp

A Smile To Remember

we had goldfish and they circled around and around
in the bowl on the table near the heavy drapes
covering the picture window and
my mother, always smiling, wanting us all
to be happy, told me, ‘be happy Henry!’
and she was right: it’s better to be happy if you
can
but my father continued to beat her and me several times a week while
raging inside his 6-foot-two frame because he couldn’t
understand what was attacking him from within.

my mother, poor fish,
wanting to be happy, beaten two or three times a
week, telling me to be happy: ‘Henry, smile!
why don’t you ever smile?’

and then she would smile, to show me how, and it was the
saddest smile I ever saw

one day the goldfish died, all five of them,
they floated on the water, on their sides, their
eyes still open,
and when my father got home he threw them to the cat
there on the kitchen floor and we watched as my mother
smiled

Alone With Everybody

the flesh covers the bone
and they put a mind
in there and
sometimes a soul,
and the women break
vases against the walls
and the men drink too
much
and nobody finds the
one
but keep
looking
crawling in and out
of beds.
flesh covers
the bone and the
flesh searches
for more than
flesh.

there’s no chance
at all:
we are all trapped
by a singular
fate.

nobody ever finds
the one.

the city dumps fill
the junkyards fill
the madhouses fill
the hospitals fill
the graveyards fill

nothing else
fills.

As The Poems Go

as the poems go into the thousands you
realize that you’ve created very
little.

Be Kind

we are always asked
to understand the other person’s
viewpoint
no matter how
out-dated
foolish or
obnoxious.

one is asked
to view
their total error
their life-waste
with
kindliness,
especially if they are
aged.

but age is the total of
our doing.
they have aged
badly
because they have
lived
out of focus,
they have refused to
see.

not their fault?

whose fault?
mine?

I am asked to hide
my viewpoint
from them
for fear of their
fear.

age is no crime

but the shame
of a deliberately
wasted
life

among so many
deliberately
wasted
lives

is.

An Almost Made Up Poem

I see you drinking at a fountain with tiny
blue hands, no, your hands are not tiny
they are small, and the fountain is in France
where you wrote me that last letter and
I answered and never heard from you again.
you used to write insane poems about
ANGELS AND GOD, all in upper case, and you
knew famous artists and most of them
were your lovers, and I wrote back, it’ all right,
go ahead, enter their lives, I’ not jealous
because we’ never met. we got close once in
New Orleans, one half block, but never met, never
touched. so you went with the famous and wrote
about the famous, and, of course, what you found out
is that the famous are worried about
their fame –– not the beautiful young girl in bed
with them, who gives them that, and then awakens
in the morning to write upper case poems about
ANGELS AND GOD. we know God is dead, they’ told
us, but listening to you I wasn’ sure. maybe
it was the upper case. you were one of the
best female poets and I told the publishers,
editors, “ her, print her, she’ mad but she’
magic. there’ no lie in her fire.” I loved you
like a man loves a woman he never touches, only
writes to, keeps little photographs of. I would have
loved you more if I had sat in a small room rolling a
cigarette and listened to you piss in the bathroom,
but that didn’ happen. your letters got sadder.
your lovers betrayed you. kid, I wrote back, all
lovers betray. it didn’ help. you said
you had a crying bench and it was by a bridge and
the bridge was over a river and you sat on the crying
bench every night and wept for the lovers who had
hurt and forgotten you. I wrote back but never
heard again. a friend wrote me of your suicide
3 or 4 months after it happened. if I had met you
I would probably have been unfair to you or you
to me. it was best like this.

un poem aproape fabricat

te văd bând din fântână cu minuscule
albastre mâini, nu… mâinile tale nu sunt minuscule
sunt mici, și fântâna e în Franța
de unde mi-ai trimis acea ultimă scrisoare și
ți-am răspuns și nu am mai auzit apoi niciodată de tine
obișnuiai să scrii poeme nebunești despre
ÎNGERI ȘI DUMNEZEU, toate cu majuscule și
cunoșteai artiști faimoși, majoritatea
îți erau iubiți,
îți scriam înapoi: „e in regulă, haide, intră în viețile lor,
nu sunt gelos pentru că nu ne-am întâlnit niciodată.”
ne-am apropiat odată în New Orleans, eram la distanță de un bloc,
dar nu întalnit, niciodată atins.
așa că ai fost cu renumiți și ai scris despre renumiți
și bineînțeles, ceea ce ai aflat
a fost că renumiții sunt preocupați de
faimă- nu de frumoasa tânără din patul lor
care apoi se trezește dimineața să scrie cu majuscule poeme despre
ÎNGERI ȘI DUMNEZEU. știm că Dumnezeu e mort, ei ne-au spus-o
dar ascultându-te nu am fost sigur. poate
din cauza majusculelor. erai una dintre cele mai
bune poete și le-am spus editorilor
„pe ea. publicați-o pe ea, e nebună dar e magică. nu e nicio minciună în focul ei.”
te-am iubit cum iubește un om o femeie pe care nu a atins-o,
căreia doar îi scrie, cu care păstrează fotografii mici.
te-aș fi iubit mai mult daca aș fi stat într-o cameră mică rulând o țigară
și ascultându-te urinând în baie
dar asta nu s-a întâmplat. scrisorile tale au devenit mai triste
te-au trădat iubiții. „copilă, îți răspundeam, toți
iubiții trădează.” nu a ajutat.
ai spus că ai o bancă pe care plângi și
era pe un pod și podul era deasupra unui râu și ai stat acolo
pe banca aceea în fiecare noapte plângând pentru iubiții care te-au
rănit și uitat. ți-am răspuns dar nu ai auzit.
un prieten mi-a spus despre suicidul tău
3 sau 4 luni după ce se întâmplase.
dacă te-aș fi întâlnit
probabil aș fi fost nedrept cu tine sau tu cu mine.
mai bine asa.

*traducerea îmi aparține

Anunțuri

Un gând despre „Charles Bukowski

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s