Poezii

Post scriptum

tac în somn pentru că las poezia să îmi coordoneze visul
tocmai în burta animalului tău de companie
tac pentru că nici eu nu am acoperiş
dacă aş vorbi s-ar porni o ploaie de-a lui Noe
mi-ar stinge vocalele înainte să danseze în jurul capetelor noastre
facem atâtea lucruri separat împreună
încât uneori mă întreb care este sensul
mersului contra vânt

ascund tot mai des
versuri într-un marfar care îmi iese din cap
şi se pierde în inimă
rătăceşte câteodată frânturi pe care tu le prinzi
fără să îţi fie teamă de viteza şenilelor
atunci sunt mândră
apoi
trec iar prin oraşul cu valuri
în care toţi oamenii parcă au tunuri ascunse în buzunare
şi mă întreb
cât mai am până la transformarea în vasul fantomă?

cum spuneai
suntem obişnuiţi cu toate astea
şi dăm pagina apăsând tare pe rană
suntem obişnuiţi ca un miel care întinde grumazul
şi scânceşte în faţa pumnalului.

tumblr_mjb3n5l4EJ1ro74x3o1_r1_1280

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s