De citit/ Recenzii · Psihologie

Despre Vis – Sigmund Freud

Despre vis, de Sigmund Freud, traducere Daniela Ştefănescu, Editura Trei, 2011, 125p. Recenzie de Neagu Raluca Leontina.

         mare_Despre_vis_treiDespre vis sau Über Den Traum reprezintă un rezumat al ideilor cuprinse în volumul mult aşteptat Interpretarea viselor, volum publicat în 1900 şi care nu a avut succesul editorial scontat, după ce s-au vândut 351 de volume în 6 ani. Totuşi, Sigmund Freud vorbeşte despre interpretarea viselor ca despre „probabil singura descoperire care îi va supravieţui“ [1]. Părintele psihanalizei a fost primul care a încercat să studieze visul, pe care îl consideră esenţial în descoperirea mecanismelor psihice inconştiente şi nu un produs al hazardului. Analiza cuprinsă în volumul acesta se bazează pe mai multe cazuri clinice, descrise aproximativ fidel, Freud şi Josef Breuer (primul colaborator al său care se va îndepărta de ideile freudiene) considerând că anumite tulburari  psihice, comportamentele anormale, isteriile au asemenea viselor un  sens simbolic. De aceea, metoda asociaţiilor libere de cuvinte aleasă de psihanalist pentru analiza onirică provine din psihoterapie. [2]

      Scrisă în 1901, cartea cuprinde 3 capitole importante: Despre vis, Psihanaliză şi Telepatie, Vis şi telepatie, subiectele centrale – oniricul şi aşa numitul „transfer de ganduri”- fiind motivele din cauza cărora criticii psihanalizei au aşteptat alunecarea lui Freud în iraţionalul ocultismului. Vasile Dem. Zamfirescu dezbate tendinţa aceasta la începutul operei, negând-o, Freud rămânând aşa cum explică Zamfirescu :”un raţionalist incurabil”. Primul studiu amplu este dedicat visului, Freud oferind teorii referitoare la cum apare un vis, ce ascunde el dincolo de imaginile ilogice, procesul de înţelegere a visului, totodată făcând şi o clasificare a tipurilor de vise alături de mai multe abordări în evaluarea acestora.

Deschizând discuţia cu „visul este propriul produs psihic al visătorului”, idee care contrazice teoria arhetipurilor culturale promovată de elevul său Jung [3], Freud enumeră cele 3 direcţii de abordare a viselor. Prima abordare cuprinde ideile unor filosofi (printre care si Shubert) care considerau că visul îşi are originea în activitatea psihică, în vreme ce alţi gânditori erau de părere că visele sunt produse de stimulente mentale, împiedicate pe timpul zilei să se desfăşoare. Autorii medicali oferă o altă abordare, ei văzând agenţii visului ca fiind stimuli senzoriali şi somatici, fie exteriori, fie întâmplător activi în organele interne [4]. Ultima abordare enunţată de Freud se referea la părerea populară, axată pe rolul visului de prevestitor, oamenii simpli căutând o interpretare a conţinutului său „încâlcit”(capitolul I)

Următorul capitol este dedicat metodei folosite de Freud în descifrarea viselor pe care pacienţii i le descriu, dar şi în decriptarea propriilor vise. Metoda asociaţiilor libere, enunţată şi mai sus, reprezenta încercarea analistului de a pătrunde în inconştient, prin ideile spontane pe care pacientul le rostea. Aparent fără vreo legătură, toate imaginile sau emoţiile produse de elementele visului erau încurajate să se exprime, pacientul fiind sfătuit de analist să renunţe la autocritică. Există totuşi anumite probleme care pot interveni în această metodă, probleme pe care Freud nu le menţionează în prezentul studiu. În practică, se pot prezenta două cazuri extreme în utilizarea asociaţiei libere: pacientul este incapabil să utilizeze asociaţia, el refuză comunicarea, întreaga artă a psihanalistului constând în a asculta tăcerea pacientului sau pacientul utilizează prea multe asociaţii de idei pe care le produce fără contenire. (Jean-Pierre Chartier, 1998)

*

         Visul cu doamna E.L. care îi pune familiar mâna pe genunchi şi îi complimentează ochii este exemplul prin care autorul se autoanalizează, demonstrând eficacitatea metodei psihanalitice. El recunoaşte că nu poate identifica procesul care a stat la baza transformării gandurilor în vis, dar este de părere că la baza oniricului nu stau „grupuri disparate de celule cerebrale trezite din somn” (p.22)

Apar în acelaşi capitol doi termeni-cheie: conţinut manifest (imaginile, sunetele care compun visul; ceea ce ne amintim din vis) şi conţinutul latent (gândurile ascunse din inconştient şi care reies prin asociere liberă de cuvinte). Pornind de la transformarea conţinutului latent în conţinut manifest sau „travaliul visului”(Traumarbeit), Freud clasifică visele în trei mari categorii: vise cu sens şi inteligibile, vise cu sens dar neinteligibile şi vise fără sens şi neinteligibile. În spatele fiecărui vis se află o dorinţă refulată. De aceea şi clasificarea viselor ascunde dependenţa de tipul dorinţelor care au stat la baza visului. Dacă în  prima categorie sunt incluse visele infantile, este de înţeles de ce acestea sunt uşor de descifrat, dorinţele copiilor fiind „simple şi nedeghizate”, legate în general de anumite obiceiuri alimentare sau obiecte refuzate lor în ziua precedentă visării. (p27) Se întâlnesc şi la adulţi uneori, iar Freud le numeşte „vise de comoditate”. Visele cu sens, dar neinteligibile sunt coerente, dar nu le găsim un loc în viaţa noastră psihică, în vreme ce visele fără sens şi neinteligibile sunt cele mai provocatoare prin aspectul lor incoerent şi absurd. De acestea din urmă se preocupă psihanaliza. După atitudinea faţă de dorinţe, visele sunt: vise care exprimă nedeghizat o dorinţă nerefulată (visele infantile), visele care exprimă deghizat o dorinţă refulată şi vise care exprimă o dorinţă refulată, dar nedeghizată suficient.

       Travaliul visului este reprezentat de mai multe procedee: condensarea, dramatizarea, deplasarea, comprimarea de imagini si simboluri, de cele mai multe ori ironice sau absurde. Prin condensare apar persoane colective şi mixte, fantasmagorice, acest procedeu fiind considerat cel mai important pentru travaliul oniric.

Conţinutul visului pare că se leagă de orice trivialitate a zilei, de care ne amintim cu greu, dar analiza depistează de obicei evenimentul important dintre impresiile insignifiante. Părintele psihanalizei susţine că travaliul visului alege elementele semnificative şi de detaliu pe care le amestecă, le prelucrează într-un anumit fel, pentru a evidenţia o dorinţă refulată. Rolul travaliului oniric este acela de a deforma visul pentru a ascunde gandurile, astfel analiza visului este extrem de importantă în cazul persoanelor cu diverse boli psihice care se pot ameliora odată cu recunoaşterea şi acceptarea ideilor angoasante sau obsesive. Uneori însă travaliul visului eşuează, lucru de care Freud nu se preocupă decât sumar, spre finalul capitolul XI, dar care a fost descris de Jean-Pierre Chartier. [5]

Capitolul X este dedicat instanţelor psihice ”formatoare de ganduri” pe care Freud le consideră componente ale psihicului uman. O instanţă este conştientă, cealaltă inconştientă, între cele două existând un mecanism de cenzură care lasă să treacă doar ceea ce este agreabil şi conform cu normele sociale şi culturale. Ceea ce este reţinut devine refulat, iar în starea de somn, atunci cand cenzura slăbeşte, ajunge în conştient cu modificări. Schema refularea-slăbirea cenzurii şi formaţiunea de compromis stă la baza visului.

         Visul devine spre final „gardianul somnului”, este, în opinia lui Freud, cel care  „potoleşte tulburările” şi trezeşte visătorul atunci când situaţia se precipită. (p.61) Stimulii exteriori influenţează de asemenea produsul oniric. Această ipoteză a fost confirmată şi de cercetările efectuate de către Dement şi Wolpert. [6]

*

images

Teoria psihanalitică a lui Freud se bazează pe ideea că cea mai puternică motivaţie umană este sexul.

Organele genitale au cele mai diverse simboluri în vis: arme, beţe, săbii, trunchiuri, cutii, trăsuri, sobe. Simbolistica visului ajută analiza, dar nu o poate înlocui, consideră Freud.

De aceea majoritatea viselor adulţilor erau interpretate de psihanalist ca pe dorinţe erotice reprimate. Chiar dacă aparent simbolurile visului nu sunt de ordin sexual, analiza interpretativă trimitea la o împlinire de dorinţă sexuală. In ultimul capitol, autorul decelează: „nicio altă grupă de pulsiuni nu a fost atât de reprimată precum cea sexuală.”

Deşi pare că subiectul ar putea fi extrem de atractiv pentru publicul larg, interesat de simbolurile propriilor vise, în realitate cartea este un studiu teoretic, scris în termeni de specialitate, termeni proprii psihanalizei, iar cititorul neinteresat de psihologie nu va regăsi aici explicaţii simpliste, ci unele laborioase, care implică multă atenţie pentru a fi înţelese. Titlul rămâne însă o capcană în care mulţi cititori fără experienţă vor cădea, aşteptându-se probabil la semnificaţii clare de simboluri pe care apoi să le suprapună propriilor vise, unele aşa-zis premonitorii. Însuşi Freud conchide în capitolul XII că nu a aruncat „lumină” asupra tuturor aspectelor visului, că nu a lămurit toate întrebările suficient de convingător şi trimite cititorul avid de informaţii suplimentare la alte studii ale literaturii de specialitate.

            În această primă parte, sunt deseori folosite cuvinte ca „probabil” sau „poate”, ceea ce induce o oarecare nesiguranţă cititorului. Daca autorul se îndoieşte de interpretările sale sau lasă loc şi altor idei, cititorul fie caută şi alte studii, fie rămâne dezamăgit. Totuşi nu putem spune că nu am fost avertizaţi. Plusul acestei opere îl reprezintă cazurile clinice, care mie mi-au atras atenţia.

A doua parte este destinată relaţiei dintre psihanaliză şi telepatie, mai precis, explicării telepatiei din perspectiva lui Freud. Psihanaliştii au primit în nenumărate rânduri invitaţii de colaborare din partea revistelor cu caracter ocultist. În acea perioadă, psihanaliza era considerată ocultă de către criticii ei, de aici şi interesul acestor publicaţii pentru teoriile freudiene. Spre deosebire de psihanaliştii dornici de cunoaşterea ştiiinţifică, ocultiştii vor doar confirmarea teoriilor bazate pe fabulaţii, teorii pe care  ei nu au curaj să le rostească.

Singura legătură a lui Freud cu ocultismul a fost telepatia, un fenomen care l-a interesat, dar căruia nu i-a putut găsi explicaţii. Bazându-se pe cazuri relatate de pacienţii săi care au apelat la ghicitoare sau prevestitori, Freud consideră că singurul mod prin care aceste persoane cu puteri „supraomenesti” au expus prevestiri cu un conţinut personal este transferul de gânduri. Prevestirile nu s-au adeverit niciodată, dar au avut cumva legătură cu cei cărora le erau destinate, această legătură exprimând, în viziunea lui Freud, dorinţele intime, reprimate ale acelor indivizi, dornici de a afla viitorul.

   În Vis şi telepatie, studiul de dimensiuni reduse din final, psihanalistul nu crede că există vreo legătură între oniric şi transferul de gânduri, concluzie bazată pe faptul că în munca sa nu a întâlnit niciun caz de vis care să se adeverească, şi nici nu a avut vreunul. Freud relatează două cazuri ale unor corespondenţi de-ai săi din Germania, cazuri pe care le analizează şi le demontează, negându-le miezul profetic. Telepatia nu are nimic de-a face cu esenţa visului, ea nu poate adânci înţelegerea analitică a visului.

Jung, pe de altă parte, îl contrazice pe mentorul său în Analiza viselor. El sublinia că există un conţinut prevestitor al viselor care vine din inconştient. Multe nenorociri din viaţa noastră  au  o  poveste  inconştientă  lungă.  Noi  ne îndreptăm treptat spre aceste dezastre fără să ne dăm seama de pericolul care se acumulează. Dar ceea ce scapă minţii noastre este adeseori  perceput  de  inconştient,  iar  el  ne  poate  transmite informaţii prin intermediul visului. [7]

*

Visul a fost un subiect incitant întotdeauna. Poate şi pentru că nu deţinem niciun control asupra lucrurilor care ne apar în stare de somn sau situaţiilor absurde care ne produc emoţii. Freud are meritul primului om de ştiinţă interesat de o teorie asupra viselor, primului om care le-a oferit importanţă terapeutică, iar cartea aceasta esenţializează foarte bine conceptele desprinse din experienţa sa. Încercând să fie cât mai exact, autorul oferă chiar o formulă matematică în studiul Interpretarea viselor: (ideile onirice + resturi diurne) x travaliul oniric = conţinut manifest.

La finalul lucrării Despre vis, se observă cum Freud oferă viselor o funcţie de sprijin pentru om, deoarece ele eliberează pulsiunile agresive sau sexuale, dar totodată atrage atenţia asupra posibilităţii ca visele să adâncească angoase, să ajute alunecarea omului spre patologic, daca nu sunt analizate corect, o analiză destul de subiectivă, care poate da greş. Şi atunci, cum facem să ne identificăm corect dorinţele ascunse în spatele visului ca un paravan? Apelăm la un psihanalist? Freud nu oferă prea multe detalii despre finalitatea viselor, semnificaţia lor, ci se bazează mai mult pe cauze. De aceea studiul nu este foarte practic, ci teoretic.

Concluzionând, Despre vis nu este o lectură pe care să o parcurgi cu uşurinţă, deşi termenii nu sunt greu de explicat, ba chiar autorul intervine la fiecare concept cu noi detalii, dar ei necesită răbdare şi interes. În ceea ce priveşte visul, tind să fiu de acord cu teoria avansată de Evans în 1984: visul are rolul de a permite creierului să ordoneze impresiile senzoriale primite în decursul zilei pentru a alege lucrurile care pot fi uitate sau pe cele rememorate ulterior, nu este o formă de a camufla dorinţe ascunse distructive (cum credea Freud) sau o formă de a transmite simboluri arhaice din inconştientul colectiv (cum credea Jung).

Bibliografie

Carthier J. P, Introducere în psihanaliza lui Sigmund Freud, Editura Iri, Capitolul Tinereţea Psihanalizei, pp78-100

Jung C. G (2003), Analiza viselor, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Aropa, Bucureşti


[1] Vezi Jean Pierre Carthier, Introducere în psihanaliza lui Sigmund Freud, Traducere şi note de Michaela Brânduşa Malcinski, Prefaţă şi note de dr. Leonard Gavriliu, Editura Iri, capitolul Tinereţea Psihanalizei, p78

[2] Asocierile libere de cuvinte au mai fost folosite şi de alţi psihologi ( Wilhelm Wundt, Carl Jung), dar în scopul cercetării timpului de reacţie şi nu în scop terapeutic.

[3] Jung considera ca exista intotdeauna o schemă, un arhetip al evolutiei noastre, imposibil de imaginat constient, descris simbolic in visele noastre mari, „vise-diagnostic”

[4] Dintre aceştia, Binz sublinia că visul este „un proces somatic, nefolositor în toate cazurile, patologic în multe cazuri”

[5]  Jean Pierre Chartier considera că atunci când travaliul oniric eşuează apar vise anxioase şi coşmaruri, din cauză că nu a existat suficientă transformare; eşecul travaliului oniric atrage după sine irupţia de conţinuturi insuportabile pentru conştiinţă, singura soluţie a celui ce visează fiind trezirea din somn. Freud pe de altă parte oferea visului rolul de a trezi persoana care visează.

[6] Cei doi au realizat un experiment stropind subiecţii cu apă rece , apoi când îi întrebau ce au visat aceştia afirmau în mod tipic că stăteau în ploaie sau că se spălau.

[7] Vezi Carl G. Jung, Analiza viselor, selecţie de texte, introducere si note de Jean Chiriac, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, editura Aropa, Bucureşti, 2003

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s