Poezii

Matrioşka

acum când totul e mort afară
chiar şi luna
nu îmi rămâne decât să mă transform într-o sirenă
la capătul paharului din care sorbi un lichid colorat
ca o mlaştină

acum
când tot blocul tace în sfârşit
şi cuiul nu mai izbeşte pereţii cu pumnii
o să mă auzi cum strig ceva despre inimă şi paşi către
nu dinspre
o să vezi cum sparg cochilia şi vântur dragostea ca pe-o batistă
cum aştept cuminte să dispar
în interiorul tău
şi să umplu golul.

când tu fugi pe planeta ochilor închişi
o să mă insinuez ca o geană obraznică
şi nu vei ştii de ce lăcrimezi tocmai în iarna lucrurilor mecanice
de ce alerg prin amintirile tale
de ce joc şotronul din vis în vis până la numarul 8
şi de ce apar mereu eu pata insistentă
eu déjà vu-ul

nu o să ştii
până nu vei realiza că nu îţi mai aparţii
şi atunci vei avea nevoie de mine ca de-o cană cu apă
vei urmări cum dorm învelită în pleoapa ta
şi nu vei putea să mă tulburi
nu vei putea pentru că
eu chiar sunt o furtună.

tumblr_mezcwvlFTk1ro74x3o1_500

Anunțuri

2 gânduri despre „Matrioşka

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s