Poezii

alfabetul durerii

mama înfăşoară pastilele în ambalaje colorate
spune: ia bubu bomboane.
le îngrop la picioarele copacului din curte
să se facă bine
să le mănânce râmele tatei apoi peştii apoi rechinii
numai să nu aud cum se rostogolesc pe un topogan
şi cad în mine cu zgomot
ca şi când nu ar mai avea de ce sa se lovească.

sunt un pahar gol
nu am mai crescut deloc şi
nu am ce să ascund iarna sub căciulă.

desenez pe toate oglinzile o faţă pe care abia mi-o amintesc
e tot un bubu dar altfel
mama se teme că nu mai ştiu să zâmbesc
îmi tot lungeşte colţurile gurii
sus de tot până la gropiţe.
nu mai cer nimic
nici de la dumnezeu nici de la oamenii cu ace
vreau doar ca tata să nu mai lovească pereţii
pentru că mi-e teamă de cutremurul din el
vreau doar ca mamei să nu îi fie frig de frică şi frică de frig
să nu îi mai tremure buza de jos
vreau bomboane adevarate cât să încapă într-un buzunar
le-aş arunca pe drum când mă vor lua de aici
pentru copiii fără Crăciun.

ştiu alfabetul durerii
sunt bubu şi tac de-o săptămână
nu am cui să mai strig ce să mai strig
am patul meu cu multe jucării pe care nu le-am cerut
acele mi-au ciugulit braţele si
ochii îmi sunt uscaţi ca un deşert
stau pe culoarul ăsta şi îl aştept pe Dumnezeu
am învăţat că nu e politicos să întrerupi somnul cuiva
cu durerile tale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s