Poezii

oameni și măști

sunt uneori omul trist dintre aceia care aduc ploaia
trag norii după mine ca pe zmeie
până îi îndes deasupra ciocurilor și murmur
cu pleoapele strânse
să plouă
să vă plouă

am simțit picuri ciugulind obraji în metrou de atâtea ori
și am văzut cum toți vă legănați ca pe-o pânză
sub umbrelele de cărămidă
ah
oameni călători spre țara betoanelor
oameni pe care aș vrea din când în când să-i cutremur
să le arat ce înseamnă puținul gram de mâine
să le explic cam cum se moare pe interior și
cu câtă precizie se taie din carnea păcătosului

mâinile astea
nu au oferit niciodată o vâslă
ochii tânjesc după același punct aproape
fac dragoste cu el în timp ce
oamenii triști
dintre aceia care aduc ploaia
stau aici pe bucata mea de pământ lemnos
și așteaptă noaptea ca pe-un Dumnezeu
nu fac cruci din trunchiuri
doar se întunecă

e de ajuns.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s