De vizionat/ Filme deosebite

Piesa Extrem- Teatrul InDArt

Într-un loc mai mult decât boem, situat la mansarda unei case boierești, Teatrul InDArt a înfățișat aseară piesa Extrem. Am fost norocoasă pentru că m-am numărat printre spectatorii ei și poate faptul că a reprezentat prima piesă de teatru serioasă, calculată minuțios, la care am participat vreodată, nu a fost întâmplător.

Despre subiect și numele personajelor am aflat din foicica pusă ca un răvaș pe scaunul meu. Violul, de fapt tentativa de viol a fost doar păianjenul care a țesut intrigi și a dat voie celor patru personaje să se manifeste, destul de natural, destul de sincer, deși, la început, personajul Marjorie mi s-a părut un pic ieșită din rol. Bogdan Gagu (realizatorul) sublinia ca ”violul e doar scânteia pentru reacții și slăbiciuni”, lucru adevărat deoarece, în situația aceea de criză, protagonista se vede înconjurată de oameni slabi cărora le spunea prieteni și care se preocupă mai mult de urmările acțiunilor de complicitate, decât de trauma celei care este atât de marcată încât pare lipsită de orice control.

Pe fundalul unui atelier de artă, o căsuță de păpuși trădând o ușoară imaturitate, două lumânări ca doi ochi stinși și haos, anticipat cumva din pictura întunecată a protagonistei. Violatorul are un rol nemaipomenit și actorul Cătălin Stelian este la înălțimea lui.  Am fost impresionată de abilitatea cu care a purtat masca nebuniei și am un respect deosebit pentru actori datorită acestei meniri a lor, de  a fi mereu alții.  Evoluția piesei nu a fost ușor de prezis și recunosc că nu mă așteptam la o astfel de turnură.

Nu vreau să vă mai povestesc alte detalii fiindcă vreau să mergeți la teatru și să apreciați cu ochiul vostru critic. Totuși, muzica rock, luminile care se agită, pelicula de film care înconjoară scena, fără să pun la socoteală actorii, toate recomandă spectacolul „Extrem” scris de William Mastrosimone în anii ’80. Realizatorul lui ne-a scris la finalul pliantului să ne întrebăm următoarele:

*Câtă încredere aveţi în prieteni în cazuri extreme?

*Aveţi într-adevăr puterea de a ierta orice?

*Oamenii se pot schimba când ajung în situatii extreme?

M-am întrebat şi uneori răspunsurile s-au lăsat aşteptate. Asta mă pune pe gânduri.
Mai multe detalii despre piesa pe site-ul teatrului: http://www.indart.ro/spectacole.php/21/extrem.html

Acum câteva fotografii de interior, realizate de Claudia Minela:


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s