Poezii

Prizonierul

eşti captiv pe punte în capcana pentru vise
mai sare un val şi îţi udă tălpile goale
uneori strigi
o să mă sufoc o să mă sufoc de atâta singuratate şi umezeală
parcă mă ţii într-un ochi înlăcrimat

te rog aruncă-mi o vâslă

atunci fug de-a lungul corabiei cu palmele pe urechile inimii
mi-ar despica pieptul te-ar elibera
mult prea curand
meriţi să cunoşti frica zidului care se mişcă
frica întunericului care te striveşte de gratii

negociezi uneori cu furtunile
să-mi arunce corabia pe fundul mării să o transforme în scoici
cu ochii tai cerul dar nu găseşti nimic dincolo
nu îţi ajunge timpul să te rogi de nori
să vorbeşti cu toate ploile din lume
de ce să evadezi din locul unde eşti cel mai iubit?

dacă te eliberez promite-mi
că voi putea continua naufragiul
fără ca golul ăsta să mi se strângă în piept
ghem încâlcit
de la atâtea cuvinte pe care nu ţi le-am spus
niciodată.

[sursa foto: http://www.flickr.com/photos/leahjohnston/6254300148/]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s