Poezii

Despre întuneric şi alţi demoni…

Am descoperit în ultima vreme o preferinţă pentru cadrul nocturn. Atât ca sursă de inspiraţie cât şi ca mediu de lucru.
Hmm…
Drept dovadă:

noapte sub formă de satâr

în cădere lumea fără cap îşi bâlbâie un echilibru
caută în stele ceva de care să se agaţe
noi cei rămaşi pe lângă
ne adaptăm

unii se hrănesc cu umbre şi se îndestulează
unii se inchid în spatele pleoapelor şi se condamnă
alţii desfac întunericul fâşii apoi îl aşază pe răni

eu
lipesc genunchii de piept
de când ai plecat şi m-ai lăsat undeva
pe drumul dintre miezul lunii şi zori
îmi bate inima ca o toacă
pare un ceas deşteptător
blestemat cocoş care urlă în creierii zilei

nu ajunge noaptea să te aştept
întunericul meu.

sub pumnii mici şi iuţi ai întunericului

oraşul se ascunde
se subţiază se strâmbă
colţii nopţii lucesc în felinare
oraşul tremură ca un şoarece
plânge cu lacrimi de tencuială

se chirceşte în spatele pomilor înălţaţi
tot mai aproape de stele

oraşul zace

e marţi oamenii au de lucru
aleargă
aşa cum o fac şi gândurile lor
nimeni nu vede cum oraşul se zbate
ca o găină tăiată

unii calcă pe sângele lui
şi cred că-s urme de ploaie.

[sursa foto2:http://storkner.deviantart.com/art/City-in-darkness-197119256?q=boost%3Apopular%20city%20in%20darkness&qo=105]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s