Poezii

Aseara…

la 1 si jumatate deja imi depasisem ora de somn si totusi scriam. De fiecare data mi se intampla asta. Se pare ca ceva din interiorul meu e mai puternic decat oboseala sau foamea. Sau poate pentru ca poezia scoate tot ce e mai bun din mine.

Deci:

Să nu te mire

inima mea este un foc de tabără
oamenii se încălzesc mă locuiesc o vreme
pleacă şi lasă ferestrele deschise
să ningă
să mă ningă până devin un cub de gheaţă
iarna se strecoară prin crăpături fulgii se aşează pe răni ca un acid
cine a mai văzut un înger de zăpadă mai monstruos
tu mă priveşti din spatele zidului
pe care l-ai construit din toate cuvintele ce nu au apucat să se nască
eşti mândru te-ai zidit şi pe tine
fără să îţi fie teamă fără să mai simţi ceva
nu vezi cum
acelaşi drum se deschide din mine se loveşte de copaci
apoi se întoarce umil ca un câine
noaptea păşeşte în vârful degetelor
ei nu îi este frig
are blana moale de pisică şi sufletul meu se roteşte ghem în ghearele ei

dimineaţa oamenii se uitau unii la ceilalţi miraţi
tocmai când se hotărâseră să dărâme casa aceea care încurca toate trenurile
cumva pământul a făcut asta în locul lor
mai rapid
mai eficient
ca un adevarat expert.

Pe fundal:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s