Ordinary Facts

Pariu pe Prietenie – Calarasi

Gânduri la sfârşitul unui eveniment fără termen de comparaţie

După o săptâmănă de probe, după o săptămână de drumuri Cristi-maşina părinţilor lui Cristi-Acoustic Live-iar maşina părinţilor lui Cristi-Macro-scara mea,  după emoţiile de a cânta în faţa unor oameni mai mult decat pregătiţi, instruiţi în ale muzicii (aka Tatiana, Marius Ojog, Afilon, Dana Soare şi ceilalţi pe care nu i-am cunoscut),  după repetiţii pe unde am putut şi noi, a sosit seara Pariului pe Prietenie, cenaclul literaro-muzical venit de la Bucureşti pentru a ne infuza puţin din atmosfera lor amicalo-artistică.

La ultima ediţie a PpP ( Pariu pe prietenie prescurtat 😀 ) la care am participat eu, adică prin vară, m-am simţit foarte bine pentru că publicul era mai puţin numeros din cauza specificului nefumător al serii,  deoarece în mintea mea spectatorii  în minus=emotii în minus. L-am cunoscut pentru prima dată pe Sache (Sorin Teodoriu) care s-a lipit de sufletul meu imediat fiind o persoană atât de caldă şi deschisă. De obicei nu mă ataşez uşor de oameni (sunt mai sălbatică aşa ), dar Sache este  un om extraordinar pe care mă bucur că l-am cunoscut. 🙂 Apoi, pe lângă prima întâlnire a mea cu Clau (Claudia Minela),  cel mai deschis om pe care îl ştiu şi totodată omul cu sufletul cel mai frumos, aproape de tineri, căreia îi datorez faptul că azi scriu poezie şi datorită căreia  cunosc lumea literară virtuală, l-am cunoscut pe Ştef ( Ştefan Ciobanu), poet pe care îl admir şi care m-a susţinut destul de mult, fiind un critic aşa cum trebuie (obiectiv, neimplicat, fără să fie răutăcios) şi pe soţii Ojog cu care am făcut cunoştinţă fugitiv, fără să reuşesc să îmi formez o opinie.

Acum iată că oamenii din Bucureşti se întorc la mine în oras după ce acum două săptămâni mi-am muşcat pumnii de ciudă că nu am putut ajunge la primul recital de poezie al Claudiei. 😦 Tatiana şi Marius au fost gazde minunate şi mi-au placut mult. (Desi în prima seara am ramas mască atunci când Tatiana mi-a spus :”să nu mai cânţi Copaci fără padure niciodată. Nu ţi se potriveşte.”) Betty, you are a lucky girl!

În sfârşit v-am tot plictisit cu introducerile astea,  dar altfel nu pot să trec în revistă aşa lapidar (uite ştiu un cuvânt nou, e bun şi Lovinescu la ceva) peste eveniment.  Deci… Ajung la Acoustic Live (care în opinia mea nu este prea bine amplasat, tocmai în afara oraşului şi înconjurat de câini care se uită la tine de parcă ai avea corpul în formă de copan.. mmm…yummy), într-o maşină cu Gabi, Mihai, mama lui (mama soacră :->) si unchiul lui Mihai.  În interior, Clau ne-a oprit 2 mese, şi ce bine ne-a prins pentru că lângă noi s-au aşezat părinţii lui Cristi ,care au venit mai încolo, şi Simo cu familia. Am făcut schimb de cadoaie (am o carte de poezele ,de care-s mândră pentru că are autograf ,Andrei Zbârnea-Rock in Praga,   şi şi am primit un lanţişor foarte drăguţ şi încă vreo 2 cărţi La lilieci de Sorescu + un manual de Literatură Universală care pe aici e inexistent), apoi am stat la taclale cât se aşeza aparatura. La un moment dat apare Sache şi mă răpeşte de la masă pentru a vizita colţişorul bucureştean. M-a bucurat iniţiativa pentru că eu-s prea varză să îndrăznesc să le urez bun venit.

Noi, liceeni pregătisem momente muzicale şi mă aşteptam să facem parte din finalul programului, dar nu a fost aşa. Surprize Surprize . După vreo 2 momente au fost invitaţi Pălărie, Grigo şi Crina care e o dulce fiindcă are emoţii multe şi îmi aminteşte de mine deşi eu nu eram deloc dulce atunci, hee, apoi Cătălina şi Radu şi noi (eu voce că de chitară m-am lăsat din lene, Mihai chitarist bineînţeles, şi Cristi a fost bassistu’).  Piesele „Ea nu mă ştie” / „Never forget you” au fost destul de ritmate şi au avut rolul de a binedispune oamenii sau ,de ce nu, de a-i face să danseze. Dacă am reuşit sau nu, rămâne de văzut.

Eu am încercat să fiu cât mai expresivă,  să trec peste micile probleme (microfoniile repetate cauzate de chitara lui Mihai). Am ascultat înregistrarea. S-a auzit binişor.  Sper că o fost bine. 🙂 Simo, îţi mulţumesc pentru susţinere, am văzut că ţi-a plăcut. 🙂 Noi oricum aveam grupul de susţinători acolo .  Am recitat o poezea (mă ofitic pentru că nu am luat şi celălalt text pe care l-am lăsat pe masă) alături de Clau care a avut mai multe emoţii decât mine, draga de ea!

Spectacolul mi-a plăcut extrem de mult. De la Sache,la fel de degajat cum îl stim, care dispărea mereu într-un colţ al sălii,  la Alex Turcu, actorul care ne-a amuzat cu Sobieski şi românii al lui Coşbuc, la Cantos care au impresionat prin sensibilitatea Codruţei ce  a interpretat la flaut melodii extraordinar de frumoase şi prin expresivitatea soţului ei care a acompaniat-o la chitară (regret, nu stiu numele lui), la Walter care este o companie foarte placută ( Walter m-ai făcut să plâng la piesa Telefon peste moarte, deşi mi-am impus să nu fac asta), la Clara Margineanu sau Tivodarul solitar, fără prietenul lui cu vioara, care a prins mult la sectorul publicului tanar cu piesele I wish you were here \m/ Pink Floyd /Don’t worry, be happy!  şi nu mai ştiu pe cine nu am amintit. Ei m-au impresionat în mod deosebit. Desigur că mai sunt alte nume importante de notat aici, dar nu acum, nu în post-ul acesta.

Parcă nici nu am văzut cum au zburat orele şi s-a facut oo.30. A fost un pariu câştigat pentru toată lumea. Sunt  fericita pentru că am revăzut prieteni, am cantat iar pe o scenă (mi-am dat seama că mi-a lipsit) fără traume de data aceasta şi am ascultat muzică şi literatură de calitate.

Partea a doua a post-ului va avea poze şi cronica lui Clau.

Acum nu mă lasă netul.

„Nu uita că lumea e făcută din foarte puţin”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s