Poezii

afurisita de toamnă

am o nouă ocupaţie

ascund lucruri

uşor de împachetat ca iubiri interzise ori

mici fărâmiţe de ură adunate de prin buzunare

totul îşi găseşte un loc aici

mă transform în ceva nou

îmi atârn de aripi greutăţi sunt o sportivă

(hai suflete să vedem cât poţi să duci)

timpul este un ceas cu limbi de foc îmi arde tălpile

sau ce mi-a mai rămas din umbră.

 

pe drumuri- cochilii de melci- alerg să prind fericirea de mâini

bineînţeles mai cad şi atunci oamenii îmi calcă inima în picioare

ajung să sper că dragostea e o boală incurabilă pentru care trebuie

să trăiesc izolată

undeva pe o insula doar cu mine.

(uitaţi-o p-asta iubeşte daţi cu pietre în ea la unison)

când ameţesc de atâta fugă aproape nu mă mai vad

visez că sunt invizibilă şi liberă arunc spre  cer hainele gri

de om mare

orice iluzie este un văl nemaipomenit de frumos.

 

în ochii voştri am paşi egali

drumul meu seamănă cu toate celelalte

şi nici nu mă clatin prea tare

doar că

e prea toamnă să mai minţim domnilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s