Poezii

****

au apus copacii

stau strânşi unul în celălalt de parcă ar presimţi o iarnă

de parcă singuratea s-ar hrăni cu rădăcini.

multe crengi foarte multe

se apleacă şi-mi mângâie obrajii.

liniştea poartă pe umeri tot felul de zvonuri

despre noaptea care a prins luna în colivie

copacii tremură trunchiurile lor mă strivesc uneori ţipă

ca păsările.

taci taci odată tu inimă de om

norii aruncă frică peste noi

cineva îmi oferă un braţ lemnos altcineva îmi loveşte gleznele

în grabă ne amestecăm sufletele

pierdute prin vizuini.

de atunci

au trecut poate ani nu ştiu exact

doar simt câteodată un gol de mărimea unui glonţ

şi în trupul meu e o tăcere extraterestră

ciudată

care mă înspăimântă.

[„Noaptea e atâta beznă în pădure încât copacii cresc de spaima” M. Sorescu]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s