Poezii

Poveste cu ochelari pe nas

am gasit poezia  închisă într-o inimă veche aruncată în ocean ca o comoară

o ştiam pe de rost era parte din mine nici nu a trebuit să-i văd versurile pulsatile

cuvintele mele erau mici grămăjoare de nisip îţi puteau  intra în ochi şi atât

nu eşti uşor de impresionat valurile sufletului tău nu pot fi conduse

de-asta am fugit la cerul acela de apă şi am căutat fericirea ta  în braţele lui.

când am gasit poezia asta plină de corali şi alge m-am bucurat ca un copil

aveam încă scoici agăţate în păr şi o meduză pe care o subestimasem

îmi pişcase degetul  dar nu mai conta  puteam  strânge luna într-o fotografie

alergam norii şi multe alte năzbâtii din astea  pentru că aflasem

iubirea poate încapea  într-o poezie şi mai presus de toate

fericirea ne transformă-n păsări.

aşa am devenit poetă

dragii bunicii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s