Poezii

stare

nu ştiu ce s-a întâmplat
de la o vreme îmi induc poezia
ca pe o fericire aparentă
a devenit un drog înţepător ca un vin vechi.
aş vrea să mă strâmb la toţi oamenii străzii
să le dau pumni în piept sa le ciufulesc părul perfect aşezat

sunt toţi somnambuli
şi eu am fost aşa

tu cel care mă citeşti acum
priveşte-te
îţi sunt ochii obosiţi de toate minunile lumii
ai braţe mari inerte şi fruntea crăpată
ai buzele uscate de veninul pe care singur
ţi-l administrezi
frica morţii ce deja şi-a aşezat în tine
toate obiectele de preţ
te împiedică să gândeşti

poezia e o revoltă
sau poate
încerc să uit de ura ce mi se zbate în vene
ca un fluture într-un borcan

comparaţia asta-i stupidă nu mă judecaţi
deocamdată e tot ce mi-a rămas.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s